Iad? Rai? Cine ştie să răspundă? Oare ce credeţi că îi trebuie omului ca să fie fericit? Bani, faimă, titluri, realizari? Trăim în iad şi sperăm să vedem raiul? Ne iluzionăm cu Raiul, dar, de fapt, trăim într-un iad continu?
Am sperat… şi acum, nimic.
Acum câteva zile am fost la spital la mama mea. A doua zi trebuia să o opereze. Era suspectă de cancer. A fost internată într-o rezervă a spitalului doar cu două paturi. Evident, mergând în vizită am cunoscut-o pe colega ei de salon. Era la pământ, terminată fizic, dar mai ales psihic, chiar dacă urma să aiba doar o intervenţie laparoscopică minoră. Spre surprinderea mea am observat că habar nu avea ce boala are mama mea şi de ce suferea. O interesa doar boala ei. Ea să se facă bine. În rest, nimic.
Cu toate acestea mama mea nu se plângea. Era veselă. Însă, de-abia am scos câteva cuvinte de la ea despre ceea ce avea să se întample a doua zi. Era interesată doar de noi, de viaţa noastră. Aici am înţeles că era vorba de dragoste. Nu o interesa persona ei deloc. Am plecat. Am plecat cu speranţa că mama mea nu are nimic. Că totul era doar o alarmă falsă. A doua zi asteptam un telefon. Spre surprinderea mea, pe la ora 11 mă sună mama. Imi spune că în urma analizelor amănunţite, nu s-a depistat a fi cancer şi nici nu are nevoie de operaţie. La ora 13, urmă să o trimită acasă, doar cu un regim alimentar puţin mai strict.
Dragii mei, sunt multe necazuri şi nevoi care ne înconjoară. Nu poţi dormi noaptea de gândurile tale. Şi ştim fiecare dintre noi ce gânduri ne umplu mintea. Nu va plângeţi, fiţi veseli, zâmbiţi. A dărui zâmbetul tău într-o astfel de lume este o dovadă a iubirii. Toate lucrurile făcute cu inima curată sunt gesturi de iubire. Treceţi de tot ceea ce vi se pare nedrept. Trebuie să iubiţi şi tot restul va fi uşor. Curaj, vă spun! Trăiţi speranţa. De obicei, când încep dificultăţile, oamenii reacţionează. Devin agresivi sau plini de teamă. Nu trebuie să fim agresivi, nici plini de teamă, ci trebuie să ne sporim speranţa. Noi trebuie să fim gata să murim, dar nu să murim în orice mod, ci să murim iubind.
Cineva m-a întrebat astăzi, dintre credinţă, speranţă şi iubire, care este mai mare? Evident că iubirea. Numai că nu ai cum să ajungi la ea, fără credinţă. Credinta este activă. Activează în tine energii latente, creează mediul înconjurator. Îţi deschide ochii ca să vezi ce înseamnă puterea celui de sus. Abia apoi începi să te îndragosteşti. Însă până la iubire mai sunt multe trepte de urcat. Aşadar, dragii mei, întâlnirea noastră să fie cu iubirea şi nu vom avea suferinţe în suflet.
E ceea ce înţelege inima.
