Sărbătorile Crăciunului au fost dintodeauna pentru noi şi pentru copiii noştri, sărbătorile cele mai pline de bucurii, dar şi cele din care ne-au rămas şi ne rămân amintirile de neuitat. Era momentul în care visele noastre deveneau realitate. Era momentul în care odată cu primirea colindatorilor şi lumina bradului, primeam căldura, liniştea, dragostea şi împăcarea celui născut. Toată aşteptarea şi desfăşurarea acestor sărbători a întipărit şi peste anii copilariei noastre cele mai sfinte şi mai frumoase aduceri-aminte ca nişte comori unice şi dragi. La aceste comori sfinte ne întoarcem totdeauna cu drag şi retrăirea lor ne aduce totdeauna duioşie în inimă şi lacrimi în ochi.
Copii fiind, credeam cu tărie în Moş Crăciun. Iar el, la rândul lui, nu ne dezamăgea niciodată. De el ne sunt legate cele mai frumoase amintiri ale copilariei şi cu toţii îl aşteptam în seara de Ajun sa ne pună cadouri sub bradul împodobit. Un sigur lucru este clar. Este singurul care reuşeşte să ne facă să devemin mai buni. Iar această dorinţă să izvorască din sufletul nostru. Poate bunătatea acestui personaj imaginar ne ajută să trăim emoţia şi bucuria de a dărui din suflet sau poate, uneori, avem nevoie de vis, de magie în viaţa noastră.
Acum, adulţi fiind, în ce mai credem? Vremea lui Moş Crăciun a trecut, însă prin natura noastră umană, avem nevoie să credem în ceva: în noi înşine, în fiinţa dragă de lângă noi, în viaţă, în destin, în iubire, în Dumnezeu.
Dragii mei, indiferent spre ce (sau cine) se îndreaptă credinţa ta, ai grijă să fie o credinţă completă, totală. Căci numai aşa funcţionează. Aici nu merge cu jumătăţi de măsură. Copilul nu crede doar pe jumatate în Moş Craciun, pentru că atunci n-ar mai primi nimic sub brad în noaptea magică de Crăciun. Trebuie să te hotaraşti din toată inima şi din toată fiinţa ta. Doar atunci vei trai miracolul credinţei adevarate, al iubirii care mută munţii din loc!
Binecuvântarea naşterii iubirii să vă conducă spre adevărata dragoste, pentru ca inima şi sufletul vostru să fie cufundate pe deplin în iubirea Celui născut. Acestă iubire să ne copleşească şi să ne schimbe complet, să putem iubi până la sfârşit.
Tuturor celor care citesc aceste rânduri le doresc un Craciun binecuvântat şi un an nou mai darnic ca cel care a trecut.





Craciun Fericit sa ai!
Iti multumesc mult pentru mi-ai vizitat blogul si mi-ai fost alaturi atat in momentele fericite, cat si in cele mai putin fericite … momente in care am avut nevoie de prieteni, fie pentru a-mi impartasi starea de exubernta, fie pentru a primi cateva cuvinte care sa-mi inlature nelinistile.
De asemenea, iti multumesc mult pentru urarile frumoase si iti doresc sa ai sarbatori fericite in continuare alaturi de cei dragi tie si sa primesti multa iubire.
Sa nu incetezi niciodata sa crezi in vise si incearca sa gasesti puterea de a transforma fiecare zi urata intr-un simplu zambet, caci zilnic exista momente care pot trezi in sufletul tau emotii, sperante si care iti pot aduce mari bucurii !
CRACIUN FERICIT!
La multi ani, fericire sufleteasca, sanatate si tot ce iti doresti.
Un an nou cat mai fericit alaturi de cei dragi!
Lorena, te aşteaptă aici un dar, un gând bun, o rugă şi urarea ,,La mulţi ani binecuvântati!”