Ne apropiem de cea mai iubită sărbătoare din an – sărbatoarea Crăciunului. O așteptăm întotdeauna cu drag iar retrăirea ei ne aduce duioşie în inimă şi lacrimi în ochi. Însa își mai păstrează ea adevarata valoare sufletească și religioasă?
Ne-am acomodat – servili, neglijenți si lipsiți de imaginație – la iureșul nestăvilit al substitutului de viața sufletească pe care ni-l ofere lumea plăcerilor globalizate de consum și standardizate de televiziuni. Căci, așa cum televiziunile au devenit expresia culturală inevitabilă a tot ce mai poate fi azi sufletesc, jocurile și întrecerile consumului au devenit singurul conținut al tradițiilor de care nu am știut să avem grijă. Atunci ne punem întrebarea: ce este sărbatoarea Craciunului pentru noi?
Am primit o poveste interesantă, povestea celui de-al patrulea mag. Sunt sigur că acesta traiește în fiecare dintre noi. Există în persoana omului blajin, milos și jovial care reușește să aducă zâmbetul pe buzele tuturor. De el ne sunt legate cele mai frumoase amintiri și cu toții îl așteptăm în seara de Ajun să ne aducă cadouri. Un sigur lucru este clar. Este singurul care reușește să ne facă să devemin mai buni iar această dorință să fie izvorată din sufletul nostru. Poate bunatatea acestui personaj imaginar ne ajută să trăim emoția și bucuria de a darui din suflet sau poate uneori avem nevoie de vis, de magie în viața noastră.
Povestea magului
O poveste veche spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea iar cu banii obţinuţi, a luat trei pietre pretioase: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet.
Când a ajuns la locul întâlnirii cu magii, acestia plecaseră deja fără el. Nu s-a descurajat. A continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi iar Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldata incercat să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Insa acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă in viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic, îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? – a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care ma iubeste pe Mine, îi iubeşte pe oameni.
