Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Povestiri’ Category

De multe ori avem de învățat de la copiii noștrii. Acum, ceva vreme, un prieten l-a pedepsit pe baiețelul lui de trei ani pentru că a stricat rola de hârtie pentru împachetat cadouri. Nu prea aveau bani și s-a înfuriat când piticul a încercat să decoreze o cutie de cadouri.
În ciuda acestui lucru, micutul i-a dat cadoul tatălui în dimineața urmatoare și i-a zis “e pentru tine tati”. El s-a simțit rușinat pentru reacția pe care o avusese înainte, dar s-a supărat din nou când a văzut că pachetul era gol. A țipat la el: “nu știi că atunci când faci un cadou trebuie să fie ceva în el?!” Micuțul l-a privit cu lacrimi în ochi și i-a zis: “tati, nu este gol, eu am pus acolo mulți pupici numai pentru tine, tati”.
Tatăl s-a simțit distrus. L-a luat în brate și l-a rugat să-l ierte. Prietenul meu, a păstrat această cutie ca cel mai de preț cadou, lângă patul lui timp de mulți ani. Când se simțea descurajat, scotea câte o sărutare din cutie și-și amintea de dragostea cu care băiețelul le pusese acolo.

Ce minunată e iubirea pe care ne-o poartă copiii! Ei, își iubesc parinții necondiționat; ei ne iubesc și după ce i-am certat sau i-am pedepsit. Oare de ce nouă, adulților, ne este greu să iubim cu o astfel de dragoste? De ce ținem neapărat să rămânem supărați pe cei de lângă noi? De ce ne simțim mai bine când le tot amintim celorlalți cu ce ne-au greșit? Haideți să învățăm de la copiii noștri cel mai important lucru, pe care ei îl practică zi de zi: IERTAREA! Căci numai prin iertare putem să învățăm să iubim necondiționat, putem să învățăm dragostea adevărată! Fă-ți timp pentru copilul tău și vei fi uimit câte lucruri ai putea învăța de la el!

Dragii mei, urmează ziua copiilor, ziua îngerilor cum îmi place să o numesc. Să încercăm să-i înțelegem pe copii nostrii prin ochii lor, să avem răbdare cu ei așa cum ei ai răbdare cu noi. Ei au ceva foarte important să ne spună prin gesturile și cuvintele lor. Să nu permitem niciodată, ca lucrurile pe care le putem avea, sau pe care nu le avem, sau pe care nu trebuie să le avem, să ne oprească să ne bucurăm de lucrurile și minunile pe care le avem.

Nimic pe lume nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil.

Anunțuri

Read Full Post »

Ce interesantă ființă este omul. Singurul cer de dincolo de stele, unicul și totuși mai presus de astre. Ce interesant este. Poate supraviețui fără apă câteva zile, fără aer câteva minute, iar fără dragostea iubirii divine, o viața întreagă. Însă, cât poate supraviețui fără cerul său, fără dragostea iubirii sale? Uneori, toată viața.
De fiecare dată când merg în acel sat, Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina, începi să ștergi din acel strat gros de “lume” care s-a pus peste suflete, și să simți ce înseamnă să fi iubit. Pare greu de înțeles cu mintea rațională și mai greu de acceptat ca și fapt în sine, dar, aici începi să renunți la “cârjile” care ne susțin, uneori toată viața, și îți dai seama că ești iubit mai presus de tot și de toate. Nu contează dacă ești bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, câți ani de viața ai, ci câtă viața adevarată și iubire pui în tot ceea ce faci.

Eu nu ştiu prea multe despre Biblie, doctrine şi teologie (încă), dar un lucru știu sigur. Sunt iubit pentru că El a murit pentru mine şi asta e mai mult decât „suficient” pentru mine pentru a trăi fericit în orice împrejurare aș fii.
Cred cu adevărat că iubirea are puterea de a schimba cu adevărat inimile. Nu prin acei paşi despre cum trebuie să fim buni creştini şi nu prin practicarea cu evlavie a acestora în efortul uman. Schimbarea de inimi, trebuie să vină în mod natural şi să fie condusă de dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi nu centrată pe posibilitățile noastre proprii.

Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că eu vreau să merg la cer – cerul în sine nu mă motivează suficient.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că mi-e teamă de a merge în iad – în iubire nu este frică.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că voi primi recompense pentru ceea ce fac – lăcomia nu mă poate manipula.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că voi primi inzecit fata de ceea ce dau – încă o dată, lăcomia, bunăstare şi prosperitate nu mă pot motiva.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că trebuie să fiu bun, în scopul de a fi numit un bun creştin – laudele de oameni nu mă motivează să fiu bun.

Eu vreau să iubesc și să fac bine, deoarece … mi-a fost dat ceea ce eu nu merit. Am fost dat în mijlocul iubirii, aflat în mijlocul de ignorantei mele, răzvrătit şi cu o inima rebela. Am primit in schimb, iubire necondiționată și infinită. Am primit totul.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, pentru că am înteles în sfarsit ce „Ioan 3:16”, însemnă cu adevărat viaţa mea.

Read Full Post »

Intr-o dupa-amiză, în parc era o fetiță care vroia să-l cunoasca pe Dumnezeu, vroia să știe ce înseamnă iubirea desăvârșită, necondiționată. Ea știa că era o călătorie lungă până acolo unde trăiește Dumnezeu. Atunci și-a pus într-o valiză micuță niște pâinici și un pachet cu câteva sucuri și a pornit într-acolo. După ce a trecut de trei alei, a vâzut o bătrânică. Era așezată pe o bancă în parc și dădea de mâncare la porumbei.
Fetița s-a așezat lângă ea și și-a deschis micul pachețel care îl avea de drum. Era pe punctul de a-și bea sucul, când, a observat că bătrânicăi îi era foame. Atunci, a deschis pachețelul și i-a dat o pâinică. Ea, fericită, a acceptat și i-a zâmbit. Avea un zâmbet așa de frumos, încât copilul voia s-o vada din nou zâmbind, și atunci i-a oferit un suc. Din nou ea a zâmbit. Și fetița era foarte încântată. Au stat amandoi așa toată dupa-amiza mâncând, zâmbind și dând de mâncare la porumbei, dar nu au schimbat nici un cuvânt. Curând a început să se întunece, iar fetița era oboista și s-a ridicat să plece. Dar s-a întors, a fugit înapoi pentru a-și lua ramas bun de la bătrânică. A îmbrațișat-o cu așa căldură cum numai mama ei o îmbrățișa. Ea, i-a dăruit din nou un zâmbet și mai frumos decât cele de până atunci.

Când fetița a ajuns acasă, a deschis ușa casei, mama a rămas surprinsă de fericirea care strălucea pe fața ei. Ea a întrebat-o : “Ce-ai făcut toata ziua de ești așa de fericită?” Ea i-a zis: “Am mâncat cu Dumnezeu în parc. Și știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată!”

În timpul acesta, bătrânica, la fel de fericită, s-a întors încântata acasă. Băiatul ei, foarte nedumerit de pacea și fericirea care i-o citea pe fața, a întrebat-o: “Mamă, ce ai făcut azi de ești așa de fericită?” Ea i-a răspuns: “Am mâncat pâinici în parc cu Dumnezeu. Și știi ceva? Este mai tânăr decât mă așteptam.”

Așa este dragii mei. Fiecare om este unic în iubirea infinită, la fel cum fiecare particula de zăpadă nu cristalizează la fel. Dar fiecare este chemat să descopere ce înseamnă să iubești cu bucurie desăvârșită și cu dăruire necondiționată. Copiilor și săracilor, tuturor celor care au probleme de orice natură, dăruiește-le întotdeauna un zâmbet senin; nu le arăta doar grija ta, ci arată-le puținul iubirii din inima ta. Poate că nu reușim să dăm întotdeuna o pâinică celor care au nevoie de ea, dar putem oferi bucuria care izvorăște dintr-o inimă plină de dragoste.

Iubirea este mai aproape de voi decât voi înșiși sunteți.

Read Full Post »

Miracol. Dicţionarul explicativ al limbii române explică acest cuvânt pe înţelesul tuturor: “Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar”. Dar oare ce înseamnă supranatural, uimitor, extraordinar? Desigur, fiecare înţelege ce vrea din asta; pentru unii, aceste cuvinte se referă doar la fapte menţionate în Biblie; pentru alții, însă, cuvântul “miracol” are un înțeles mult mai . . . cotidian, ca să zic așa. Și pe bună dreptate: dacă ne uităm în jur, vedem peste tot boală, sărăcie, răutate, minciună, tristețe; și atunci cum să nu crezi în miracole? Pentru că vedem miracole în fiecare zi și la tot pasul: atunci când se naște un prunc sănătos, atunci cand un copil îți zâmbește pentru că i-ai cumpărat o ciocolată cu 1,5 lei, atunci când un doctor iese din sala de operații mulțumit că a mai salvat o viața, atunci când ninge în Ajun de Craciun, atunci când sună ceasul dimineața și începe o nouă zi.
Avem atatea miracole în viața noastră pentru care să fim recunoscători! Dar de cele mai multe ori, ni se par lucruri normale, firești, lucruri pe care TREBUIE să le avem, pe care le are toata lumea! Ei bine, nu! Nu le are toata lumea! Uită-te la mama care-și plânge copilul mort la naștere și dă-ți seama ce norocos ești că ți s-a nascut copilul viu și sănătos! Uită-te la milioanele de oameni din lumea întreagă care n-au ce mânca mâine și dă-ți seama ce norocos ești că ai frigiderul și cămara pline (chiar dacă numai pe jumatate sau pe sfert)! Uita-te la bolnavul de cancer din spital și dă-ți seama cât ești de norocos că ești sănătos! Uită-te la cerșetorii care ne umplu strărzile și orașele și dă-ți seama cât ești de norocos că ai un loc de muncă (chiar dacă nu-ți suporți șeful sau colegii îți fac zile fripte)! Uită-te la miile de cupluri care încearcă să aibă un copil de ani de zile și dă-ți seama cât ești de norocos că ai 2 sau 3 copii (chiar dacă poate nu i-ai vrut la început sau care poate îți scot peri albi)! Uită-te în pagina cu necrologuri a unui ziar și vezi câți mor înainte de vreme și dă-ți seama cât ești de norocos pentru că pur și simplu TRAIESTI!
Vine Craciunul! Să încercăm să nu mai privim drept “normale” lucrurile din viața noastră: sănătatea, familia, slujba, prietenii. Oricare din ele ar putea disparea mâine și atunci ne-am da seama ce “miracol” a fost că le-am avut în viața noastră. Să începem de azi să le tratăm ca atare, să conștientizăm că viața noastră este plină de miracole! Să ne bucurăm de zăpadă, fără să înjurăm că n-am avut nici anul ăsta bani să cumpărăm cauciucuri de iarna; să ne bucurăm de bradul de Crăciun, chiar dacă cadourile de sub el sunt mai puține și mai mici decât anul trecut; să ne bucurăm de sunetul clopoțeilor și al colindelor care se aud până târziu în noapte, chiar dacă de-abia atunci ațipisem; să ne bucurăm de sănătatea noastră și a celor dragi!
Vine Crăciunul! Bucurați-vă de miracolele zilnice pe care vi le oferă viața! Și, totodată, împliniți măcar un miracol pentru cei de lângă voi, că să ne amintim cu toții că viața este alcătuită din mii și mii de miracole, unele mari, altele mici, dar totuși . . . MIRACOLE!

Read Full Post »

Povestea magului

Ne apropiem de cea mai iubită sărbătoare din an – sărbatoarea Crăciunului. O așteptăm întotdeauna cu drag iar retrăirea ei ne aduce duioşie în inimă şi lacrimi în ochi. Însa își mai păstrează ea adevarata valoare sufletească și religioasă?
Ne-am acomodat – servili, neglijenți si lipsiți de imaginație – la iureșul nestăvilit al substitutului de viața sufletească pe care ni-l ofere lumea plăcerilor globalizate de consum și standardizate de televiziuni. Căci, așa cum televiziunile au devenit expresia culturală inevitabilă a tot ce mai poate fi azi sufletesc, jocurile și întrecerile consumului au devenit singurul conținut al tradițiilor de care nu am știut să avem grijă. Atunci ne punem întrebarea: ce este sărbatoarea Craciunului pentru noi?

Am primit o poveste interesantă, povestea celui de-al patrulea mag. Sunt sigur că acesta traiește în fiecare dintre noi. Există în persoana omului blajin, milos și jovial care reușește să aducă zâmbetul pe buzele tuturor. De el ne sunt legate cele mai frumoase amintiri și cu toții îl așteptăm în seara de Ajun să ne aducă cadouri. Un sigur lucru este clar. Este singurul care reușește să ne facă să devemin mai buni iar această dorință să fie izvorată din sufletul nostru. Poate bunatatea acestui personaj imaginar ne ajută să trăim emoția și bucuria de a darui din suflet sau poate uneori avem nevoie de vis, de magie în viața noastră.

Povestea magului

O poveste veche spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea iar cu banii obţinuţi, a luat trei pietre pretioase: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. 

Când a ajuns la locul întâlnirii cu magii, acestia plecaseră deja fără el. Nu s-a descurajat. A continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi iar Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldata incercat să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

– Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Insa acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă in viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
– Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic, îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
– În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…
– Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? – a întrebat mirat magul.
– Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care ma iubeste pe Mine, îi iubeşte pe oameni.

Read Full Post »

Pentru mulți dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem față de viață influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevarați fericiți.
Am primit pe e-mail un articol a unei mămici cu adevărat fericită. A unei mămici care reușeste să își trăiască viața cu mare plăcere, care nu stă niciodată și care trece cu vigoare peste piedicile care apar în drum. Dincolo de toate acestea, ea au știut să își păstreze un suflet și o inima de copil. Știa că acolo unde este comoara sa, acolo este și inima sa.

COPIII- FERICIREA DIN INIMA MEA

 Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire.
Nu știu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că “am prins fericirea “, aceasta mi-a scăpat printre degete.
Şi …totuşi…sunt convinsă că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii său dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştientă că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.
Fericirea a venit pentru mine într-o dimineaţă de ianuarie, în care crengile copacilor băteau puternic în geam sub povara viscolului deslănţuit. Ningea, ningea cu fulgi mari, pufoşi şi reci. Dar încăperea unde mă aflam era inundată de o căldură imensă. Ştiţi de ce? Pentru că acolo se pregătea să vină pe lume o minune, un înger care avea să-mi dăruiască, prin prezenţa ei pe această lume, fericirea.
Am simţit că plutesc pe tărâmul fericirii când un mic sărut al meu aşternut pe obrăjorul cald şi catifelat a umplut acea fiinţă proaspăt venită pe această lume de o stare de linişte şi pace. Prin acel sărut dăruit din adâncul inimii i-am spus că voi fi alături de ea în orice clipă a vieţii ei, că mai presus de orice de acum înainte va fi ea.E raza mea de soare, lumina după care viaţa mea îşi urmează cursul.
Sunt cu adevărat fericită, în momentul în care doi ochişori negri ca mura coaptă mă privesc şi pot vedea în ei o lumină pură, o bucurie fără margini, când pe buze i se aşterne cel mai frumos şi mai cald zâmbet, mă îmbrăţişează şi îmi spune din toată inimioara ei cel mai sincer TE IUBESC! În aceste clipe simt adierea unui înger, simt că o ploaie de stele se revarsă asupra mea.

Fericirea pentru mine sunt copiii. Sunt nişte îngeri veniţi pe pământ pentru a-mi umple inima de bucurie şi sufletul de fericire. Fiecare zâmbet răsărit pe chipul lor angelic înseamnă încă un strop adăugat în pocalul fericirii.
Când în jurul meu răsună glasurile lor cristaline, mă transpun într-o altă lume, în „lumea copiilor”, acea lume minunată în care predomină veselia, iubirea şi fericirea. Zâmbetele lor alungă de la mine orice urmă de tristeţe. Trăiesc alături de ei parcă într-o lume de poveste, o lume cu prinţi şi prinţese, o lume în care întotdeauna binele învinge răul.
Când întâiul copil a râs pentru prima dată, râsul lui s-a spart într-o mie de zâmbete care au zburat, au zburat şi au zburdat în aer până când s-au născut zânele şi asta a fost începutul lor. De atunci şi până azi, când un prunc se naşte, primul râset i se transformă într-o zâna. Aşa că trebuie că există câte o zâna pentru fiecare băieţel sau fetiţă…”
(Peter Pan-J.M Barrie)

Read Full Post »

 A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu 40 de săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. El se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:

– Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
– A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
– Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo,fiind atât de mic şi neajutorat?
Dumnezeu i-a răspuns:
– Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
– Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
– De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
– Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
– Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.

– Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
– Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
– Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
– Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
– Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea.
– Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
În acel moment a fost o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:
– Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, Te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
– Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… MAMI!

Read Full Post »

Older Posts »