Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘copil’

De multe ori avem de învățat de la copiii noștrii. Acum, ceva vreme, un prieten l-a pedepsit pe baiețelul lui de trei ani pentru că a stricat rola de hârtie pentru împachetat cadouri. Nu prea aveau bani și s-a înfuriat când piticul a încercat să decoreze o cutie de cadouri.
În ciuda acestui lucru, micutul i-a dat cadoul tatălui în dimineața urmatoare și i-a zis “e pentru tine tati”. El s-a simțit rușinat pentru reacția pe care o avusese înainte, dar s-a supărat din nou când a văzut că pachetul era gol. A țipat la el: “nu știi că atunci când faci un cadou trebuie să fie ceva în el?!” Micuțul l-a privit cu lacrimi în ochi și i-a zis: “tati, nu este gol, eu am pus acolo mulți pupici numai pentru tine, tati”.
Tatăl s-a simțit distrus. L-a luat în brate și l-a rugat să-l ierte. Prietenul meu, a păstrat această cutie ca cel mai de preț cadou, lângă patul lui timp de mulți ani. Când se simțea descurajat, scotea câte o sărutare din cutie și-și amintea de dragostea cu care băiețelul le pusese acolo.

Ce minunată e iubirea pe care ne-o poartă copiii! Ei, își iubesc parinții necondiționat; ei ne iubesc și după ce i-am certat sau i-am pedepsit. Oare de ce nouă, adulților, ne este greu să iubim cu o astfel de dragoste? De ce ținem neapărat să rămânem supărați pe cei de lângă noi? De ce ne simțim mai bine când le tot amintim celorlalți cu ce ne-au greșit? Haideți să învățăm de la copiii noștri cel mai important lucru, pe care ei îl practică zi de zi: IERTAREA! Căci numai prin iertare putem să învățăm să iubim necondiționat, putem să învățăm dragostea adevărată! Fă-ți timp pentru copilul tău și vei fi uimit câte lucruri ai putea învăța de la el!

Dragii mei, urmează ziua copiilor, ziua îngerilor cum îmi place să o numesc. Să încercăm să-i înțelegem pe copii nostrii prin ochii lor, să avem răbdare cu ei așa cum ei ai răbdare cu noi. Ei au ceva foarte important să ne spună prin gesturile și cuvintele lor. Să nu permitem niciodată, ca lucrurile pe care le putem avea, sau pe care nu le avem, sau pe care nu trebuie să le avem, să ne oprească să ne bucurăm de lucrurile și minunile pe care le avem.

Nimic pe lume nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil.

Read Full Post »

Pentru mulți dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem față de viață influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevarați fericiți.
Am primit pe e-mail un articol a unei mămici cu adevărat fericită. A unei mămici care reușeste să își trăiască viața cu mare plăcere, care nu stă niciodată și care trece cu vigoare peste piedicile care apar în drum. Dincolo de toate acestea, ea au știut să își păstreze un suflet și o inima de copil. Știa că acolo unde este comoara sa, acolo este și inima sa.

COPIII- FERICIREA DIN INIMA MEA

 Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire.
Nu știu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că “am prins fericirea “, aceasta mi-a scăpat printre degete.
Şi …totuşi…sunt convinsă că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii său dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştientă că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.
Fericirea a venit pentru mine într-o dimineaţă de ianuarie, în care crengile copacilor băteau puternic în geam sub povara viscolului deslănţuit. Ningea, ningea cu fulgi mari, pufoşi şi reci. Dar încăperea unde mă aflam era inundată de o căldură imensă. Ştiţi de ce? Pentru că acolo se pregătea să vină pe lume o minune, un înger care avea să-mi dăruiască, prin prezenţa ei pe această lume, fericirea.
Am simţit că plutesc pe tărâmul fericirii când un mic sărut al meu aşternut pe obrăjorul cald şi catifelat a umplut acea fiinţă proaspăt venită pe această lume de o stare de linişte şi pace. Prin acel sărut dăruit din adâncul inimii i-am spus că voi fi alături de ea în orice clipă a vieţii ei, că mai presus de orice de acum înainte va fi ea.E raza mea de soare, lumina după care viaţa mea îşi urmează cursul.
Sunt cu adevărat fericită, în momentul în care doi ochişori negri ca mura coaptă mă privesc şi pot vedea în ei o lumină pură, o bucurie fără margini, când pe buze i se aşterne cel mai frumos şi mai cald zâmbet, mă îmbrăţişează şi îmi spune din toată inimioara ei cel mai sincer TE IUBESC! În aceste clipe simt adierea unui înger, simt că o ploaie de stele se revarsă asupra mea.

Fericirea pentru mine sunt copiii. Sunt nişte îngeri veniţi pe pământ pentru a-mi umple inima de bucurie şi sufletul de fericire. Fiecare zâmbet răsărit pe chipul lor angelic înseamnă încă un strop adăugat în pocalul fericirii.
Când în jurul meu răsună glasurile lor cristaline, mă transpun într-o altă lume, în „lumea copiilor”, acea lume minunată în care predomină veselia, iubirea şi fericirea. Zâmbetele lor alungă de la mine orice urmă de tristeţe. Trăiesc alături de ei parcă într-o lume de poveste, o lume cu prinţi şi prinţese, o lume în care întotdeauna binele învinge răul.
Când întâiul copil a râs pentru prima dată, râsul lui s-a spart într-o mie de zâmbete care au zburat, au zburat şi au zburdat în aer până când s-au născut zânele şi asta a fost începutul lor. De atunci şi până azi, când un prunc se naşte, primul râset i se transformă într-o zâna. Aşa că trebuie că există câte o zâna pentru fiecare băieţel sau fetiţă…”
(Peter Pan-J.M Barrie)

Read Full Post »

Să fiu şi eu copil

Copilul are suflet simplu. Curat. Uită repede. Are imaginaţia bogată şi iubire fără limite. E atras de culori. Mai mult, îşi visează viaţa în culori. Pentru el ziua de ieri nu există, iar cea de maine este încă departe. Viaţa îi este un joc, pentru că tot ce cunoaşte nu trebuie să fie ceva serios. Şi nu poate să fie altceva decât ce este… O joacă. Copiii nu sunt niciodată obosiţi. Indiferent ce au făcut în ziua respectivă, ei nu vor să meargă seara la culcare. Niciodată însă nu e prea târziu să se apuce să facă ceva.
De 1 iunie vreau sa fiu şi eu copil.
Cât de mult avem noi de câştigat inspirându-ne din felul de a trăi al copiilor. Bineînţeles că nu ne putem permite cu aceeaşi uşurinţă. Dar ar trebui să ştim să ne regăsim o bucăţică din curiozitatea pe care o aveam când eram copii, din setea de a învăţa şi de a întreba De ce ? şi Cum? Este o parte din bucuria jocului. Jocul de dragul jocului, al distracţiei.
Mulţi dintre noi, din păcate, ne imaginăm că ştim totul când, de fapt, ştim atât de puţin. Cum ar fi să redescoperim acea viaţa simplă pe care o au copiii? Să privim spre cer şi să vedem lumina soarelui şi stelele care sclipesc noaptea. Să plecăm departe cu gândul şi să facem ceea ce ne-ar aduce bucurii.

De 1 iunie vreau sa fiu şi să iubesc ca un copil.
Pentru mulţi dintre noi a iubi este o chestiune de atitudine. Este atitudinea faţă de viaţă, de iubire. Ea influenţează în mod direct lucrurile în viaţa noastră. Şi atunci…: De ce să fim morocanoşi când am avut o zi mai grea la servici? De ce nu putem uita la fel de repede cum uită un copil? Cum ar fi să încetăm să ne mai luam prea mult în serios şi să ne privim viata în perspectivă? Oare chiar atât de multă importanţă are pentru noi şi merită atât de multă atenţie ceea ce credem că sunt valorile acestei lumi? Oare într-adevar valorile noastre sunt situate acolo unde trebuie?
De 1 iunie vreau să trăiesc ca un copil.
Dragii mei, oricare ar fi valorile voastre în acestă lume, nu uitaţi că ochii există pentru lumină, pentru albastrul cerului, pentru verdele primăverii şi albul zăpezii. Gura ta există pentru un cuvânt bun pe care altul îl aşteaptă. Buzele tale există pentru un sărut. Mâinile tale există pentru a ajuta şi pentru a îmbraţişa. Picioarele tale există pentru a merge pe drumul către aproapele tău.

Iar inima ta există pentru iubire.

Read Full Post »

Vreau să fiu copil

Copiii au în ei gena fericirii şi a iubirii. Pentru ei, a iubi este foarte simplu. Eu, din copilarie îmi aduc aminte de lucruri frumoase, de oamenii frumoşi din jurul meu care au încercat să mă înveţe să devin un om bun. Care îmi spuneau, de când eram mic, că e bine să împart jucăriile şi cu alţi copii. Că e frumos să dăruiesc, fără să aştept neaparat să primesc ceva înapoi. Sunt oameni care au făcut din mine un copil fericit. Unul fără prea multe griji. Şi le mulţumesc mereu pentru asta. Pentru că am învăţat să mă joc, să îmi placă lucrurile frumoase, să nu îi judec pe oameni după cum sunt îmbrăcaţi, ci, mai degrabă, după sufletul pe care îl poţi descoperi dincolo de haina ponosită. Vreau să fiu copil şi să iubesc ca un copil.

Vreau să fiu copil ca să ma joc din nou cu bucurie. Ca să îmi placă să alerg prin ploaie. Ca să mă bucur de nota 10 şi să plâng pentru un 8 la aritmetică. Ca să nu am griji, pentru că alţii au grijă de mine. Ca să pot să visez mereu la lucruri ce nu e obligatoriu să se întâmple. Ca să mă minunez de absolut tot şi de nimic. De tot ce e mare, dar şi de tot ce e infinit de mic. Pentru mine întreaga lume se afla şi în pietricelele cu puteri magice, şi în stropii de ploaie şi în băltoaca în care săream cu pantofii cei noi. Dar şi în cerul înstelat, şi în blana cea moale a căţelului care întotdeauna se lăsa mângaiat, în focul care trosnea, într-un cântecel, într-un dans.

Ca să mă îndragostesc din nou de colega mea de grădiniţă. Cea pe care o chema Roxana şi căreia nu i-am spus niciodată cât de mult o iubeam şi cât de mult aşteptam să mă joc cu codiţele ei legate cu funde mici albe.

Cât de mult am pierdut, dragii mei, atunci când am devenit adulţi? Nu am putea oare regăsi măcar o părticică din acel trecut? Vă spun eu. Este posibil. Şi este uşor. Copilul din noi nu dispare niciodată. Nu trebuie decât să îl lăsăm să iasă la iveală. Eliberaţi-vă de toate constrângerile pe care trecerea anilor vi le-au lăsat moştenire. Dacă simţiţi nevoia să râdeţi într-un moment pe care nu prea îl consideraţi potrivit, râdeţi. Veţi fi probabil surprins să vedeţi că cei din jur vor fi încântaţi de iniţiativa dumneavoastră. Daţi frâu imaginaţiei şi observaţi cum copilaria îşi va relua locul în existenţa dumneavoastră. Aveţi tot dreptul sa fiţi un copil, pur si simplu. Cu tot ce e frumos în asta!

Read Full Post »

Suflet de copil

– De ce eşti tristă? De ce plângi?
– Pentru că oameni nu au inimă.
– De ce nu au inimă. De ce spui asta. Toţi avem o inimă. Şi tu ai o inimă. Tu pe cine iubeşti.. Roxana?
– Pe Roxana.

Zilele acestea am citit un interviu al unui tânăr pedagog american care s-a dedicat copiilor orfani si celor handicapaţi. Spunea printre altele: “Durerea mea cea mai mare este atunci când mă întorc acasă plângând pentru că las copii care plâng. Copiii plâng pentru că nu înţeleg iubirea mea. Ei o înţeleg ca milă şi nu ca iubire pură, pentru că au fost decepţionaţi de părinţii lor. Deziluzia, păcatul părinţilor este înlăuntrul lor, iar ei sunt incapabili să accepte iubirea altuia, pentru că nu au primit iubirea părinţilor.”

De ce l-ai făcut, dacă nu ştii să-l iubesti? Dacă nu poţi iubi, nu aduce nici o fiinţă la existentă. Nu este permis să sufere nici un copil. Şi dacă totuşi suferă bietul copil, o data cu el ar trebui să sufere şi parinţi, doar că suferinţa tatalui şi mamei ar trebui să fie mai mare atunci când sunt incapabil să-i dăruiască iubirea pe care copilul o aşteaptă. Dacă am simţi durerile copiilor până în adancul sufletului, atunci poate s-ar mai tulbura rotiţele creierului nostru şi cine ştie, poate şi inima ar vibra altfel.

Am putea uşor să ne spalam pe mâini spunând: Este copilul lui! Este problema lui! Dragii mei, nu este numai copilul lui. Orice copil din lume este copilul fiecarui om si orice copil din lume ar trebui să fie iubit de toţi oameni ca să fie cu adevărat protejat.

Ne gândim noi oare la aceşti copii care fiinţează în acesta lume? Am fi oare capabili să avem un sentiment cât de mic de iubire pentru fiecare dintre ei indiferent în ce colţ al lumii se află? Dacă copiii noştrii ar trăi doar numai din iubirea noastră, atunci ar muri la vârste mult prea fragede. Copiii vin din lumină, din iubirea desăvârşită.

Dragii mei, lumea aceasta este o lume plină de umbre care aşteaptă şi nu primesc, care doresc şi vor dori în continuare dar niciodată nu vor atinge. Nu vor avea ceea ce asteaptă pentru că oamenii nu stiu cine sunt şi ce ar trebui să însemne viaţa pentru ei. Dacă vom fi deştepti, vom privi spre copii noştrii şi ne vom întreba… cât sunt ei de fericiţi… Nu îi întrebaţi pe ei, pentru că nu aşa se testează fericirea. Întrebaţi-vă pe voi, fiecare tată şi fiecare mamă trebuie să-şi pună măcar o dată în viaţă această întrebare la care trebuie să-şi răspundă. Stai langă copilul tău măcar cateva ore şi vezi cum îi vibrează inimioara şi ce gândeşte. Să vezi ce gândeşte copilul tău, aceasta este adevarata iubire, să descifrezi gândurile celui de lânga tine.
Lăsaţi oboseala şi daţi iubire celor de lângă voi.

Suntem creaţi pentru a fi iubiţi şi pentru a iubi.

Read Full Post »