Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘inger’

De multe ori avem de învățat de la copiii noștrii. Acum, ceva vreme, un prieten l-a pedepsit pe baiețelul lui de trei ani pentru că a stricat rola de hârtie pentru împachetat cadouri. Nu prea aveau bani și s-a înfuriat când piticul a încercat să decoreze o cutie de cadouri.
În ciuda acestui lucru, micutul i-a dat cadoul tatălui în dimineața urmatoare și i-a zis “e pentru tine tati”. El s-a simțit rușinat pentru reacția pe care o avusese înainte, dar s-a supărat din nou când a văzut că pachetul era gol. A țipat la el: “nu știi că atunci când faci un cadou trebuie să fie ceva în el?!” Micuțul l-a privit cu lacrimi în ochi și i-a zis: “tati, nu este gol, eu am pus acolo mulți pupici numai pentru tine, tati”.
Tatăl s-a simțit distrus. L-a luat în brate și l-a rugat să-l ierte. Prietenul meu, a păstrat această cutie ca cel mai de preț cadou, lângă patul lui timp de mulți ani. Când se simțea descurajat, scotea câte o sărutare din cutie și-și amintea de dragostea cu care băiețelul le pusese acolo.

Ce minunată e iubirea pe care ne-o poartă copiii! Ei, își iubesc parinții necondiționat; ei ne iubesc și după ce i-am certat sau i-am pedepsit. Oare de ce nouă, adulților, ne este greu să iubim cu o astfel de dragoste? De ce ținem neapărat să rămânem supărați pe cei de lângă noi? De ce ne simțim mai bine când le tot amintim celorlalți cu ce ne-au greșit? Haideți să învățăm de la copiii noștri cel mai important lucru, pe care ei îl practică zi de zi: IERTAREA! Căci numai prin iertare putem să învățăm să iubim necondiționat, putem să învățăm dragostea adevărată! Fă-ți timp pentru copilul tău și vei fi uimit câte lucruri ai putea învăța de la el!

Dragii mei, urmează ziua copiilor, ziua îngerilor cum îmi place să o numesc. Să încercăm să-i înțelegem pe copii nostrii prin ochii lor, să avem răbdare cu ei așa cum ei ai răbdare cu noi. Ei au ceva foarte important să ne spună prin gesturile și cuvintele lor. Să nu permitem niciodată, ca lucrurile pe care le putem avea, sau pe care nu le avem, sau pe care nu trebuie să le avem, să ne oprească să ne bucurăm de lucrurile și minunile pe care le avem.

Nimic pe lume nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil.

Read Full Post »

 A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu 40 de săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. El se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:

– Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
– A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
– Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo,fiind atât de mic şi neajutorat?
Dumnezeu i-a răspuns:
– Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
– Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
– De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
– Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
– Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.

– Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
– Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
– Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
– Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
– Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea.
– Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
În acel moment a fost o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:
– Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, Te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
– Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… MAMI!

Read Full Post »

Într-o lume în derivă, lipsită din ce în ce mai mult de repere morale şi marcată de ură şi invidie, este necesară o permanentă redeşteptare şi trezire a virtuţilor şi a spiritului creştinesc.
Sunt multe locuri binecuvantate pe acest pământ. Locuri unde se simte cu adevărat iubirea lui Dumnezeu. Un asemenea loc este Medjugorje, un sat din Bosnia-Herţegovina, unde oameni se ostenesc să ajungă pentru a se ruga şi a trăi în bogaţia iubirii divine. Un loc unde cu adevarat cunoşti bucuria, fericirea şi iubirea. Însă şi un loc unde primeşti o lecţie despre marea iubire: ea nu poate fi întreagă dacă nu este împărtăşită.
Într-adevăr nu e un lucru uşor să-i convingi pe oameni să fie fericiţi. Nu e un lucru uşor să-i convingi pe oameni să iubească cu o altfel de iubire decât cu cea cu care au fost învăţaţi. Oricât ar părea de ciudat, acesta este adevărul. Când începi să iubeşti, când începi să simţi că iubeşti, te ia cu ameţeală. Se deschid prăpăstii dar apar orizonturi nesfârşite, o întreagă fiinţă iese la lumină, te descoperi capabil de o generozitate nebanuită, de o incredibilă capacitate de a te dărui. Să te îndrăgosteşti este ceva, să mergi pe drumul iubirii este alceva. Iubirea se învaţă, oricât de ciudat ar putea părea. Iar acest loc pot să spun că este şcoala iubirii.
Aici înveţi că a iubi înseamnă a te dărui, dar dincolo de ceea ce simţi, dincolo de prospeţimea sensibilităţii şi de pasiune. A iubi nu înseamnă a trai mai întâi elanuri impetuoase, stări extatice, pasiuni nebune, chiar dacă pot apărea şi din acestea. Există multe legi şi descrieri a iubirii, dar există şi adevăruri dincolo de legi.
A fi în iubire înseamnă a fi în Dumnezeu.

Iubirea spune:  Cunosc mizeria ta, lupta şi suferinţele sufletului tău, deficienţele şi infirmităţile trupului tău; cunosc laşitatea ta, păcatele tale şi totuşi îţi spun iubeşte-mă aşa cum eşti.
Dacă aştepţi să fi înger pentru a te dărui dragostei, nu mă vei iubi niciodată. Chiar dacă eşti în îndeplinirea datoriei şi practicarea virtuţii, dacă vei cadea des în acele greşeli pe care ai vrea să nu le faci niciodată, nu îţi voi îngădui să nu mă iubeşti. Îubeşte-mă aşa cum eşti.
În orice împrejurare sau situatie vei fi, favorabilă sau nefavorabilă, în încredere sau neîncredere, iubeşte-mă aşa cum eşti…Vreau dragostea sărmană a inimii tale; dacă aştepti să fii desăvârşit pentru a mă iubi, atunci nu mă vei iubi niciodată.
Nu voi putea, oare, face Eu din orice graunte un serafim, în care să radieze puritatea, nobleţea şi dragostea? Nu sunt Eu oare Atotputernicul? Şi dacă îmi place sa-i las în nulitate pe cei care sunt minunaţi şi prefer săracăcioasa dragoste a inimii tale, nu sunt oare Eu stapânul dragostei Mele?
Fiul Meu, lasă-mă să te iubesc. Vreau inima ta. Bineînteles vreau cu timpul sa te transform, dar pentru moment te iubesc aşa cum eşti…şi doresc ca si tu sa faci acelaşi lucru; Eu vreau să văd cum se ridică dragostea din cele mai ascunse unghere ale sărăciei şi mizeriei tale. Iubesc în tine şi slabiciunea ta, iubesc dragostea săracilor şi a celor în mizerie; doresc de la ei continuu cuvintele: Isuse, te iubesc.
Vreau ca aceste cuvinte să fie unicul cântec al inimii tale. Nu am nevoie nici de ştiinţa ta, nici de talentul tău. Un singur lucru mă interesează: sa te văd ca lucrezi cu dragoste.
Nu virtuţile tale sunt cele care le doresc; eşti atât de slab încât Eu voi alimenta propria ta dragoste; nu te preocupa de aceasta. Ai fi putut să te dăruieşti pentru lucruri mult mai mari; voi lua pentru Mine puţinul pe care îl ai… pentru ca te-am creat pentru dragoste.
Nu lărgi mizeria ta; daca tu ai cunoaste perfect săracia ta, ai muri de durere. Ceea ce mi-ar îndurera Inima este să te vad că te îndoieşti de mine şi că îţi lipseste încrederea în Mine.
Vreau ca tu să te gândeşti la Mine în orice ora din zi şi din noapte; vreau ca tu să faci şi faptele cele mai neînsemnate din dragoste. Contez pe tine că-mi vei da veselie.
Nu te preocupa ca nu ai virtuţi; am să ţi le dau pe ale Mele. Când va trebui să suferi îţi voi da puterea Mea. Mi-ai dat dragostea, am să-ţi dau să ştii să iubeşti dincolo decât tu poţi visa… Dar aminteşte-ţi… iubeşte-mă aşa cum eşti.
Orice s-ar întampla, nu aştepta să fi sfânt pentru a fi sincer în dragoste, aşa nu mă vei iubi niciodată…
(Mons. Lebrun)

Dragii mei, fiecare am fost creaţi ca să fim şi să îndeplinim o misiune pentru care nimeni altul nu a fost creat. În planul iubirii, în lumea lui Dumnezeu fiecare dintre noi ocupă un loc special pe care nimeni altul nu îl are. Puţin contează dacă sunt bogat sau sărac, dispreţuit sau respectat de oameni. Suntem unici şi avem o viaţă unică in iubirea iubirii. Chiar dacă eu nu îmi dau seama de asta, chiar daca nu Îl slujesc comform chemării mele, Îi sunt tot atât de necesar cât un înger al său. De ce? Pentru că iubirea ne iubeşte aşa cum suntem.

Secretul raiului… este iubirea necondiţionată.

Read Full Post »

Îngerul meu…

Îţi trimit un înger…pentru fiecare furtună din sufletul tău, ca să îţi aducă un curcubeu de lumină.
Îţi trimit un înger …pentru fiecare lacrimă din inima ta, ca să îţi aducă un zâmbet de bucurie.
Îţi trimit un înger…pentru fiecare oftat din fiinţa ta, ca să îţi aducă un cântec dulce.
Îti trimit un înger…pentru fiecare nor din viaţa ta, ca să îţi arate că dincolo de nori e un cer plin de stele.
Îţi trimit un înger cu o rază de soare pentru a-ţi ţine cald pentru toate momentele în care nu sunt lângă tine.
Îţi trimit un înger cu o rază de lună pentru toate nopţile în care te simţi trist şi abandonat.
Îţi trimit îngerul meu…Îngerul Iubirii ca să îţi soptească în fiecare moment cât de mult eşti iubit.

Dragii mei, sunt o mulţime de îngeri, lângă noi. Îngeri care nu fac alceva decât să aştepte o mică rugăminte pentru a ne ajuta. Atunci când sunt jos şi sufletul atât de obosit, când necazurile apar iar inima mea este impovărată, cineva vine şi aşteaptă în tăcere, cineva vine şi se asează o vreme lângă tine. Apoi mă ridică ca să pot să merg peste munţi, cineva mă ajută să trec mările de furtună, şi îmi spune… tu poţi mai mult decât eşti.

Eu sunt tu iar tu eşti eu.

Read Full Post »

Aripi de înger

Într-o seară m-am întrebat cine sunt îngerii? Atunci, în taină, cineva mi-a spus… Îngerii sunt oameni care lasă lumina să treacă prin ei, sunt oameni care iubesc şi dăruiesc iubire. Unde sunt ei totul devine luminos şi clar. Îngerii sunt oameni care au primit un fel de bucurie originară din Paradis. Sunt oameni ca oricine, dar care într-un mod nevazut ţin lumea în echilibru. Prin ei se simte bunătatea care vrea să ajungă la oameni şi iubirea care ar vrea să te îmbrăţişeze.
Ai o problema? Nu te descurci? Nu mai merge? Nu mai poţi?

Atunci cineva ştie că trebuie să vină la tine, să te ajute, să te aline, să îţi dea un semn. Esti un înger îi spui. Grija s-a dus. Viaţa devine iaraşi senină.
Izvorul iubirii, dragii mei, se află în străfundurile noastre. Îi putem ajuta pe alţii să aibă parte de multă fericire. O vorbă, un gest, un gând poate aduce zâmbetul şi bucuria pe faţa celorlalţi. Am întâlnit deja o mulţime de îngeri ascunşi în galaxia acestei lumi, dar gata mereu să te ajute. Îngerii care fac minuni fără să ştie.

Ca să fim îngeri este destul să iubim.

Read Full Post »