Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘inima’

O inimă frumoasă

Era odată un tânăr ce pretindea că are cea mai frumoasă şi mai perfectă inimă din ţară. Tânărul mergea din oraş în oraş şi din sat în sat, arătându-le oamenilor inima lui minunată. Oamenii se adunau cu mic cu mare şi se minunau de frumuseţea şi perfecţiunea inimii lui.

Inima tânărului era într-o stare perfectă. Aceasta nu avea nici o greşeala şi nici un semn pe ea. Toţi privitorii erau de acord că inima lui era cea mai frumoasă din câte văzuseră ei până atunci. Tânărul om era foarte mândru de el şi de inima lui. Nimeni nu avea o inimă la fel de frumoasă. El se bucura mult de aprobările unanime ale privitorilor.

Într-o zi însă, ajungând într-un sat, s-a apropiat de el un bătrân trecut de 70 de ani, cu păr alb şi cu o privire blajină, care i-a spus: „Dragul meu, eu îţi spun ca inima ta nu e nici pe departe la fel de frumoasă precum e a mea!” Atât mulţimea din sat, cât şi tânărul cu inima perfectă s-au uitat cu uimire la bătrân. „Ce spui tu bătrâne? Ai inima mai frumoasa ca a mea? Arată-ne-o atunci!”

Bătrânul a început atunci să se dezbrace ca se le arate oamenilor inima lui. Oamenii au văzut apoi o inimă care bătea puternic, dar care însă era plină de pete negre, de răni şi cicatrici. Inima lui avea foarte multe rupturi şi mai ales găuri. Unele din aceste găuri erau acoperite cu bucăţi de înveliş, dar aceste învelişuri nu se potriveau foarte bine cu inima lui. Avea câteva locuri unde câteva piese ale inimii sale erau descompletate şi completate cu altele care nu se potriveau foarte bine. De fapt inima lui avea în câteva locuri gropi mari de unde lipseau mai multe bucăţi de inima.

Oamenii se uitau unii la alţii nedumeriţi. „Cum poate bătrânul să spună că inima lui e mai frumoasă?” – se întrebau aceştia în sinea lor. Tânărul cu inima perfectă s-a uitat atunci la inima bătrânului, şi a început să râdă.
„Eu cred că dumneata glumeşti, moşule. Inima dumitale nu poate fi comparată cu a mea. Inima mea e perfectă, pe când a dumitale e plină cu cicatrici şi rupturi.”
„Da!” spuse bătrânul. A ta arată într-adevăr perfectă, dar eu nu mi-aş schimba inima mea cu a ta pentru nimic în lume. Să ştii că fiecare gol pe care îl vezi acolo reprezintă o persoana căreia eu i-am dat iubire. De fiecare dată când am iubit pe cineva, eu am rupt afară o bucată din inima mea şi i-am dat-o persoanei respective. Adesea persoanele cărora le-am dat o bucată din inima mea mi-au dat înapoi o bucată din inima lor, iar eu am pus aceasta bucată pe locul gol care lipsea din inimă mea. Dar fiindcă bucăţile de inima date şi primite nu sunt exacte, eu m-am ales cu câteva margini dure, de care mă bucur oricum, pentru că ele îmi amintesc de iubirea pe care am împărţit-o cu aceste persoane. Uneori, eu am dat câteva bucăţi din inima mea unor persoane, iar acestea nu mi-au dat nimic înapoi. Acestea sunt locurile goale în inima mea. Nu uita: A da iubire cuiva, înseamnă a-ţi asuma un risc. Cu toate că aceste goluri sunt dureroase, ele rămân deschise. Îmi reamintesc de iubirea pe care am dat-o acestor oameni. Sper totuşi ca într-o bună zi ei se vor întoarce şi vor umple aceste locuri libere pe care eu încă le aştept. Ei, acuma vezi ce înseamnă adevărata frumuseţe?”

Tânărul om stătu liniştit, iar lacrimile începuseră să-i curgă şiroaie din ochi. El s-a îndreptat atunci către bătrânul om, a rupt o bucată din inima sa perfectă, tânăra şi frumoasă şi i-a oferit această bucată bătrânului. Avea lacrimi în ochi şi mâinele tremurânde. Bătrânul a luat-o pe aceasta oferită, a pus-o pe inima sa, iar apoi a luat o bucata din inima sa bătrână şi sfâşiată şi a plasat-o în golul făcut în inima tânărului. Aceasta s-a potrivit, dar nu chiar perfect, pentru că au mai rămas nişte margini afară.

Tânărul om şi-a privit inima, care nu mai era acum perfectă dar care era acum cu mult mai frumoasă decât fusese vreodată, deoarece iubirea din inima bătrânului trecuse acum şi în a lui.

Dragii mei, unii oameni vin şi pleacă repede din viaţa noastră. Alţii stau o vreme, punându-şi amprenta pe inima noastră. După plecarea lor, nu vom mai fi niciodată aceiaşi.
Rămâne un gol în inima voastră sau bucuria că a-ţi dăruit cuiva din iubirea voastră? Daţi sentimentelor voastre seriozitate şi trăinicie. Iubirea trebuie împărtăşită, trebuie trăită, lăsaţi-o să crească. Nu vă întristaţi, dacă nu este aşa cum am vrea noi sa fie.

A iubi este o expresie a maturităţii, iar maturitatea vine după un îndelung drum personal de perfecţionare.

Read Full Post »