Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘iubire’

Credinţa. De ce credinţa? Iubirea. De ce iubirea?

Cel mai important lucru pentru noi, oamenii, este să găsim un sens în viaţă. Ce anume dă sens vieţii voastre? Dacă tot ceea ce trăiesc nu mă face fericit, atunci care este sensul vieţii? Dacă toate ideile de fericire din lume nu pot să umple acest gol din inima mea, atunci ce sau cine poate?
În varianta originală din limba latină, credo – cred se compune din “cor”, care înseamnă “inimă” şi “do” care înseamnă „ofer”. Dacă ar fi să privim aşa, credo are semnificaţia – îmi ofer inima. Aşadar credinţa la care ne referim, nu e alceva decât o ofrandă a inimii izvorâtă din dăruirea totală. Îmi ofer inima. Dar cui?

Este greu sa ne încredem în iubirea unei fiinţe umane. Însă nimic nu este mai aproape de firea lucrurilor decât iubirea însăşi. Totuşi, nimic nu pare mai greu de primit şi de recunoscut ca atare. Se spune că iubirea nu se poate exprima în cuvinte şi poate tocmai de aceea cuvintele de iubire nu pot să convingă cu adevărat pe nimeni. Este nevoie de mai mult. Dar de ce anume?
Ei bine, este nevoie de încrederea, de credinţa, pe care trebuie să o ofere cel care primeşte iubire dar şi a celui care o dăruieşte. Credinţa în iubirea celui de lângă tine reprezintă mai mult decât o serie de convingeri adunate laolaltă. Dar cine este iubirea?

Tot ce putem cuprinde cu mintea şi tot ce nu putem, tot ce vedem şi tot ce nu vedem, tot ce avem şi tot ce suntem, tot ce facem pentru ceilalţi din iubire este iubire. Iar iubirea nu este şi nu poate fi nimic alceva decât Dumnezeu. Credinţa, dragii mei, nu înseamnă să crezi în nişte lucruri pe care nu le vezi. Credinţa în iubire, înseamnă actul de abandonare cel mai profund al existenţei noastre. Fundamentul legăturii reciproce dintre toţi oamenii. Viaţa în această credinţă nu este ceva abstract la care trebuie doar să tanjim, ci este ceva concret.

Trăim în această lume raţionalistă unde viaţa fiecăruia este plănuită şi programată. Rămânem într-un teatru fară sfârşit iar viaţa noastră devine conformarea unei animite reţete de succes. Şi putem într-adevăr să ne descurcăm foarte bine. Însă nimic din ceea ce facem, nu trăim cu adevărat. Trăim într-o lume de nimicuri şi tot ce facem transformăm în nimicuri. Însă nimic nu vine din libertatea noastră, din bucuria noastră, din lăuntrul nostru, ci vine din obligaţia de a face. Ganditivă dacă nu ar exita iubire, ce sens ar avea această viaţă? Cum ar fi, dragii mei, să încercâm, dacă nu chiar să trăim, şi tot ce facem să facem cu şi din iubire? Toate lucrurile vor fi diferite atâta timp cât le facem cu iubire. Un zâmbet este mai preţios decât descoperirea limitei orizontului. Un nimic, un lucru marunt făcut din iubire pentru celălalt valorează mai mult decât orice tratat de ştiinţă a lumii.

Dragii mei, suntem prizionerii propriei noastre lumi transformând ce este mai pur şi frumos pe lumea aceasta în ceva mecanic, violent şi egoist.Toate convingerile noastre după care trăim toată viaţa, au puterea să ne dividă, însă credinţa în iubire are puterea de a ne aduce împreună. Eliberaţi-vă de tristeţea din inimi, de spiritul mândriei şi al geloziei şi nu vă fie frică să iubiţi şi să dăruiţi iubire în orice împrejurare sunteţi. Atunci când eşti convins că nimeni nu te iubeşte şi nimeni nu te înţelege, cereţi ajutor iubirii infinite care a sacrificat totul pentru noi. Iar dacă nu vei primi ceea ce ceri, îţi va dărui cu siguranţă ceva mai bun, doar să ai încredere. Iubirea adâncita din inime voastre este scopul final al nostru.

Există multe religii şi multe convingeri religioase, dar există o singură credinţă.
Credinţa în iubire.

Anunțuri

Read Full Post »

Iubirea şi suferinţa

O , Doamne! De ce? De ce? De ce? Ştiu că toate se întâmplă pe pământ cu un scop bine definit. Dar de ce tocmai eu? Şi dacă e aşa, care e scopul suferinţei? Te iubesc. Dar, de ce?. De ce trebuie să îndur acest calvar? Cu ce am gresit? Iubesc aşa cum nu am mai iubit vreodată, iubesc cu sufletul întreg, iubesc cu toata fiinţa mea şi simt căteodată că această iubire îmi taie respiraţia, mă sufocă, atât de puternică este. Dar, de ce?

Pentru că iubeşti cu Iubirea Mea.

Evident, pentru aceste întrebări este foarte dificil de găsit răspunsuri pertinente şi eventualele răspunsuri nu vor ajunge niciodată să desluşească taina suferinţelor omeneşti. De ce suferim?

Suferinţa ne poate înalţa sau ne poate prabuşi; totul depinde de noi şi ce facem din ea. Suntem în viaţă mai mult sau mai puţin fericiţi sau nefericiţi, nu în funcţie de năpastele care ne lovesc, ci de atitudinea noastră pe care o luăm faţă de ele. Iar această atitudine sufletească face ca orice suferinţă să fie bună sau rea.

Dragii mei, omul are în faţa sa, bucuria şi tristeţea şi e liber să aleagă. Noi suntem făuritorii propriei noastre bucurii sau ai propriei noastre tristeti. Tot ce se realizează sublim în lume, tot ce îmbucură inimile oamenilor se plateşte cu suferinţă. Însă întrebarea de ce suferim, o putem transforma în cum să dăm un sens suferinţei?

Oricât am încerca să întelegem suferinţa de orice natură, nu vom reuşi, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu depeşeşte setea noastră nerabdătoare de a găsi o explicaţie la tot ceea ce se întamplă cu noi şi în jurul nostru. Cum însă suferinţele şi necazurile sosesc vrând-nevrând în existenţele noastre fragile, singura preocupare pe care trebuie să o avem este găsirea sensului acestora sau, cu alte cuvinte, modalitatea de a trăi pozitiv în mijlocul tuturor frământarilor şi durerilor inerente. Chiar dacă existenţa noastră este marcată de anumite momente în care am spus “nu te iubesc” când trebuia să spun “vreau să te iubesc”, iubind şi suferind cu Cristos, ve-ţi găsi un sens tuturor încercărilor, de orice natură.

I-am spus inimii mele:
„Daca poţi să vorbeşti, spune-I Preaiubitului meu despre suferinţa mea.”
Inima mi-a raspuns:
„Când sunt cu Preaiubitul nu mai am cuvinte, doar mă uit la El.”

Dragii mei, e important să întelegem că suferinţa este, în lumina credinţei, o putere nebănuită. Ba mai mult, iubind cu Cristos şi totodată suferind cu El, convingerea că acesta putere poate fi folosită într-un sens pozitiv constituie, în mare parte, secretul în suportarea cu răbdare, dacă nu chiar cu bucurie în orice încercare şi greutate îţi aduce viaţa.

Pentru a învăţa să trăieşti viaţa e mult prea scurtă.
Pentru a învăţa să iubeşti, trebuie doar să vrei să iubeşti.

Read Full Post »

Din toate timpurile omul a fost în căutarea siguranţei, a păcii şi a fericirii; cu toate acestea, rari sunt aceia care intuiesc că, de fapt, căutarea lor este o căutare a lui Dumnezeu. Integrați într-o societate care ne-a convins lent că suntem cineva anume, cu numele cutare, rolul cutare, începem să acumulăm bunuri materiale, acumulăm cunoaștere, acumulăm siguranță de sine prin tot felul de roluri sociale. Acumulăm tot timpul ceva, facem tot timpul ceva și dacă e cu putință să și fim cineva, adică să și părem cineva. Insă toate aceste sunt legături, sunt lucruri care ne îndepărtează mult de simplitate, de identitatea cea mai lăuntrică a fiecăruia dintre noi. Și nu facem nimic altceva decât să rătacim între frumuseți și orori, nevăzând frumusețea iubirii divine, atunci când praful acesta numit “sine însuși” îți umple ochii.
Toate acestea se întâmlă deoarece avem impresia, că viața noastră o ținem în propriile mâini. Până și cea mai mică părticulă de iubire care o avem devine atașament și la un moment dat va genera în panică și frică, când ceva se schimbă în viața noastră. Avem impresia că suntem puternici sau cel puțin așa vrem să credem, dar de fapt suntem slabi, căutând soluții umane în fața încercărilor și greutăților.

De fiecare dată când merg în acel loc numit Medjugorje, văd oameni care se schimbă cu adevărat, văd fericirea și bucuria, văd pacea și iubirea care le umple sufletul cu fiecare clipă care trece. Aici treci peste orice bariera și orice limită a minții și te întrebi: Oare am ajuns în Rai? Există pe pământ un asemenea loc?

Da, există! Si se numește Medjugorje. Un loc într-adevar binecuvântat, nu numai pentru ceea ce se întamplă aici, ci mai ales pentru roadele sale: pace, iertare, bucurie, convertire, rugăciune, iubire! Aici treci peste bariera credinței, aceea prin care identificăm credința ca un ansamblu de practice religioase complicate și începi să te rogi cu inima, începi să respiri cu sufletul. Și treci peste tot, și toate, pentru că cineva vine, îți arată și iți șoptește de ce ai fost chemat acolo. Ești aici ca să te învăț să iubești. Iubirea m-a trimis să te iubesc și să-ți dau inima mea. Tu ești deosebit în tot ceea ce faci. Eu voi fi puterea ta. Eu voi fi viața ta. Ceva se schimbă în viața ta, nu mai ești tu cel ce trăiește, ci tu trăiești în iubirea Sa. Toate astea sunt reale la Medjugorje, sunt reale în inimile tuturor celor care au fost și vor reveni în acest loc aparte. Pentru ca un lucru e sigur: odata ce ai fost acolo, e imposibil să nu revii.

Dragii mei, chiar dacă nu aveți posibilitatea de a ajunge în acest loc, toate problemele voastre au rezolvare, dacă le încredințați iubirii divine. Acesta este timpul cel mai bun pentru a scoate la iveală comoara din noi și nu este loc mai propice întâlnirii cu iubirea adevărată decât momentul de față. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să fim liberi în iubire, în Dumnezeu, și niciodata prea târziu să o luăm de la capăt pentru a scoate ceva din noi înșine. Doar așa putem răspunde cel mai bine vocației noastre…

să fim cu totul și cu totul numai iubire.

Read Full Post »

De multe ori avem de învățat de la copiii noștrii. Acum, ceva vreme, un prieten l-a pedepsit pe baiețelul lui de trei ani pentru că a stricat rola de hârtie pentru împachetat cadouri. Nu prea aveau bani și s-a înfuriat când piticul a încercat să decoreze o cutie de cadouri.
În ciuda acestui lucru, micutul i-a dat cadoul tatălui în dimineața urmatoare și i-a zis “e pentru tine tati”. El s-a simțit rușinat pentru reacția pe care o avusese înainte, dar s-a supărat din nou când a văzut că pachetul era gol. A țipat la el: “nu știi că atunci când faci un cadou trebuie să fie ceva în el?!” Micuțul l-a privit cu lacrimi în ochi și i-a zis: “tati, nu este gol, eu am pus acolo mulți pupici numai pentru tine, tati”.
Tatăl s-a simțit distrus. L-a luat în brate și l-a rugat să-l ierte. Prietenul meu, a păstrat această cutie ca cel mai de preț cadou, lângă patul lui timp de mulți ani. Când se simțea descurajat, scotea câte o sărutare din cutie și-și amintea de dragostea cu care băiețelul le pusese acolo.

Ce minunată e iubirea pe care ne-o poartă copiii! Ei, își iubesc parinții necondiționat; ei ne iubesc și după ce i-am certat sau i-am pedepsit. Oare de ce nouă, adulților, ne este greu să iubim cu o astfel de dragoste? De ce ținem neapărat să rămânem supărați pe cei de lângă noi? De ce ne simțim mai bine când le tot amintim celorlalți cu ce ne-au greșit? Haideți să învățăm de la copiii noștri cel mai important lucru, pe care ei îl practică zi de zi: IERTAREA! Căci numai prin iertare putem să învățăm să iubim necondiționat, putem să învățăm dragostea adevărată! Fă-ți timp pentru copilul tău și vei fi uimit câte lucruri ai putea învăța de la el!

Dragii mei, urmează ziua copiilor, ziua îngerilor cum îmi place să o numesc. Să încercăm să-i înțelegem pe copii nostrii prin ochii lor, să avem răbdare cu ei așa cum ei ai răbdare cu noi. Ei au ceva foarte important să ne spună prin gesturile și cuvintele lor. Să nu permitem niciodată, ca lucrurile pe care le putem avea, sau pe care nu le avem, sau pe care nu trebuie să le avem, să ne oprească să ne bucurăm de lucrurile și minunile pe care le avem.

Nimic pe lume nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil.

Read Full Post »

Penitență, împacare, iertare, iubire. Săptămâna Mare…Săptămâna Patimilor…

Am tot auzit despre acestea iar și iar, în fiecare an, înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști. Totul sună foarte frumos în teorie, în predica pe care o auzim la biserici în aceasta perioada din an. Dar cum rămâne cu practica? Cum aplicăm în viața noastră de zi cu zi aceste teorii? Ce să facem ca să fim mai mai buni, mai iertători, mai îngăduitori cu ceilalți?

Păi, haideți să începem cu lucrurile mărunte, simple, lucrurile zilnice, care adunate toate, înseamnă viața noastră întreagă. Să încercăm, să nu mai punem atâta preț pe latura materiala a vieții, cât pe cea spirituală. Măcar acum, în prag de mare sărbătoare, să încercăm să facem ceva și pentru sufletul nostru. La fel cum ne pregătim casa pentru Paști, așa să ne pregătim propria persoană pentru întălnirea cu cel Înviat! Să trecem cu vederea motivele de ceartă, să fim noi bucuria pentru cei de lângă noi, să zâmbim mai des celor pe care îi întâlnim încurntați. Ați observat, că dacă cineva înjură în plină zi, în mijlocul străzii, nimeni nu se scandalizează, nimeni nu este uimit?! Insă, dacă cineva necunoscut îti zâmbește, te încrunți la el și te gândești imediat că ceva nu e în regulă cu omul ală. De când un zâmbet este mai ciudat decât o înjurătura? Cum am ajuns să fim așa?

Dragii mei, realitatea noastră, suntem noi. Noi suntem cei care o creăm, și doar noi suntem responsabili atât pentru fericirea noastră, cât și a celorlalți. Însă, va veni momentul, când totul pentru noi va fi veșnicie. Ce lăsăm în urmă?
Ce se va intampla acolo? Nu știu. Dar știu, doar știu și cred, că o Iubire ne aşteaptă. Nu știm de unde vine, nici încontro se îndreaptă, dar ea ne va deschide total la bucuria și lumina sa. Tot ce putem să facem, este să credem fără încetare că această iubire ne însoțeste fiecare pas și ne așteaptă din veșnicie.

Mai sunt câteva zile până la cea mai mare sărbatoare a creștinătății: Învierea Domnului! O sărbătoare, care simbolizează triumful vieții asupra morții, al binelui asupra răului. Este sărbătoarea iertării, a împăcării, a iubirii, a vieții! Printre treburile zilnice care ne acaparează, pentru a pregăti așa cum se cuvine Sfintele Paști, să strecurăm puțină bunătate, iertare, iubire în viața noastră și a celor dragi nouă, precum și celor care îi cunoaștem mai puțin.

Eu, vă propun o schimbare! Acum, în prag de primăvară, în ajun de sărbătoare, când totul revine la viață după o iarnă mohorâtă, să alungăm iarna din sufletele noastre, din comportamentul nostru, din rutina noastră zilnică! Să fie primăvară în casa noastră, în familia noastră, în sufletul nostru!

Să fie Viață! Să fie Iubire!

Read Full Post »

Ce interesantă ființă este omul. Singurul cer de dincolo de stele, unicul și totuși mai presus de astre. Ce interesant este. Poate supraviețui fără apă câteva zile, fără aer câteva minute, iar fără dragostea iubirii divine, o viața întreagă. Însă, cât poate supraviețui fără cerul său, fără dragostea iubirii sale? Uneori, toată viața.
De fiecare dată când merg în acel sat, Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina, începi să ștergi din acel strat gros de “lume” care s-a pus peste suflete, și să simți ce înseamnă să fi iubit. Pare greu de înțeles cu mintea rațională și mai greu de acceptat ca și fapt în sine, dar, aici începi să renunți la “cârjile” care ne susțin, uneori toată viața, și îți dai seama că ești iubit mai presus de tot și de toate. Nu contează dacă ești bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, câți ani de viața ai, ci câtă viața adevarată și iubire pui în tot ceea ce faci.

Eu nu ştiu prea multe despre Biblie, doctrine şi teologie (încă), dar un lucru știu sigur. Sunt iubit pentru că El a murit pentru mine şi asta e mai mult decât „suficient” pentru mine pentru a trăi fericit în orice împrejurare aș fii.
Cred cu adevărat că iubirea are puterea de a schimba cu adevărat inimile. Nu prin acei paşi despre cum trebuie să fim buni creştini şi nu prin practicarea cu evlavie a acestora în efortul uman. Schimbarea de inimi, trebuie să vină în mod natural şi să fie condusă de dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi nu centrată pe posibilitățile noastre proprii.

Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că eu vreau să merg la cer – cerul în sine nu mă motivează suficient.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că mi-e teamă de a merge în iad – în iubire nu este frică.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că voi primi recompense pentru ceea ce fac – lăcomia nu mă poate manipula.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că voi primi inzecit fata de ceea ce dau – încă o dată, lăcomia, bunăstare şi prosperitate nu mă pot motiva.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, nu pentru că trebuie să fiu bun, în scopul de a fi numit un bun creştin – laudele de oameni nu mă motivează să fiu bun.

Eu vreau să iubesc și să fac bine, deoarece … mi-a fost dat ceea ce eu nu merit. Am fost dat în mijlocul iubirii, aflat în mijlocul de ignorantei mele, răzvrătit şi cu o inima rebela. Am primit in schimb, iubire necondiționată și infinită. Am primit totul.
Eu vreau să iubesc și să fac bine, pentru că am înteles în sfarsit ce „Ioan 3:16”, însemnă cu adevărat viaţa mea.

Read Full Post »

Intr-o dupa-amiză, în parc era o fetiță care vroia să-l cunoasca pe Dumnezeu, vroia să știe ce înseamnă iubirea desăvârșită, necondiționată. Ea știa că era o călătorie lungă până acolo unde trăiește Dumnezeu. Atunci și-a pus într-o valiză micuță niște pâinici și un pachet cu câteva sucuri și a pornit într-acolo. După ce a trecut de trei alei, a vâzut o bătrânică. Era așezată pe o bancă în parc și dădea de mâncare la porumbei.
Fetița s-a așezat lângă ea și și-a deschis micul pachețel care îl avea de drum. Era pe punctul de a-și bea sucul, când, a observat că bătrânicăi îi era foame. Atunci, a deschis pachețelul și i-a dat o pâinică. Ea, fericită, a acceptat și i-a zâmbit. Avea un zâmbet așa de frumos, încât copilul voia s-o vada din nou zâmbind, și atunci i-a oferit un suc. Din nou ea a zâmbit. Și fetița era foarte încântată. Au stat amandoi așa toată dupa-amiza mâncând, zâmbind și dând de mâncare la porumbei, dar nu au schimbat nici un cuvânt. Curând a început să se întunece, iar fetița era oboista și s-a ridicat să plece. Dar s-a întors, a fugit înapoi pentru a-și lua ramas bun de la bătrânică. A îmbrațișat-o cu așa căldură cum numai mama ei o îmbrățișa. Ea, i-a dăruit din nou un zâmbet și mai frumos decât cele de până atunci.

Când fetița a ajuns acasă, a deschis ușa casei, mama a rămas surprinsă de fericirea care strălucea pe fața ei. Ea a întrebat-o : “Ce-ai făcut toata ziua de ești așa de fericită?” Ea i-a zis: “Am mâncat cu Dumnezeu în parc. Și știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată!”

În timpul acesta, bătrânica, la fel de fericită, s-a întors încântata acasă. Băiatul ei, foarte nedumerit de pacea și fericirea care i-o citea pe fața, a întrebat-o: “Mamă, ce ai făcut azi de ești așa de fericită?” Ea i-a răspuns: “Am mâncat pâinici în parc cu Dumnezeu. Și știi ceva? Este mai tânăr decât mă așteptam.”

Așa este dragii mei. Fiecare om este unic în iubirea infinită, la fel cum fiecare particula de zăpadă nu cristalizează la fel. Dar fiecare este chemat să descopere ce înseamnă să iubești cu bucurie desăvârșită și cu dăruire necondiționată. Copiilor și săracilor, tuturor celor care au probleme de orice natură, dăruiește-le întotdeauna un zâmbet senin; nu le arăta doar grija ta, ci arată-le puținul iubirii din inima ta. Poate că nu reușim să dăm întotdeuna o pâinică celor care au nevoie de ea, dar putem oferi bucuria care izvorăște dintr-o inimă plină de dragoste.

Iubirea este mai aproape de voi decât voi înșiși sunteți.

Read Full Post »

Older Posts »