Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘speranţă’

Penitență, împacare, iertare, iubire. Săptămâna Mare…Săptămâna Patimilor…

Am tot auzit despre acestea iar și iar, în fiecare an, înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști. Totul sună foarte frumos în teorie, în predica pe care o auzim la biserici în aceasta perioada din an. Dar cum rămâne cu practica? Cum aplicăm în viața noastră de zi cu zi aceste teorii? Ce să facem ca să fim mai mai buni, mai iertători, mai îngăduitori cu ceilalți?

Păi, haideți să începem cu lucrurile mărunte, simple, lucrurile zilnice, care adunate toate, înseamnă viața noastră întreagă. Să încercăm, să nu mai punem atâta preț pe latura materiala a vieții, cât pe cea spirituală. Măcar acum, în prag de mare sărbătoare, să încercăm să facem ceva și pentru sufletul nostru. La fel cum ne pregătim casa pentru Paști, așa să ne pregătim propria persoană pentru întălnirea cu cel Înviat! Să trecem cu vederea motivele de ceartă, să fim noi bucuria pentru cei de lângă noi, să zâmbim mai des celor pe care îi întâlnim încurntați. Ați observat, că dacă cineva înjură în plină zi, în mijlocul străzii, nimeni nu se scandalizează, nimeni nu este uimit?! Insă, dacă cineva necunoscut îti zâmbește, te încrunți la el și te gândești imediat că ceva nu e în regulă cu omul ală. De când un zâmbet este mai ciudat decât o înjurătura? Cum am ajuns să fim așa?

Dragii mei, realitatea noastră, suntem noi. Noi suntem cei care o creăm, și doar noi suntem responsabili atât pentru fericirea noastră, cât și a celorlalți. Însă, va veni momentul, când totul pentru noi va fi veșnicie. Ce lăsăm în urmă?
Ce se va intampla acolo? Nu știu. Dar știu, doar știu și cred, că o Iubire ne aşteaptă. Nu știm de unde vine, nici încontro se îndreaptă, dar ea ne va deschide total la bucuria și lumina sa. Tot ce putem să facem, este să credem fără încetare că această iubire ne însoțeste fiecare pas și ne așteaptă din veșnicie.

Mai sunt câteva zile până la cea mai mare sărbatoare a creștinătății: Învierea Domnului! O sărbătoare, care simbolizează triumful vieții asupra morții, al binelui asupra răului. Este sărbătoarea iertării, a împăcării, a iubirii, a vieții! Printre treburile zilnice care ne acaparează, pentru a pregăti așa cum se cuvine Sfintele Paști, să strecurăm puțină bunătate, iertare, iubire în viața noastră și a celor dragi nouă, precum și celor care îi cunoaștem mai puțin.

Eu, vă propun o schimbare! Acum, în prag de primăvară, în ajun de sărbătoare, când totul revine la viață după o iarnă mohorâtă, să alungăm iarna din sufletele noastre, din comportamentul nostru, din rutina noastră zilnică! Să fie primăvară în casa noastră, în familia noastră, în sufletul nostru!

Să fie Viață! Să fie Iubire!

Anunțuri

Read Full Post »

Poveste de dragoste

Oare de ce i se spune “poveste de dragoste” şi nu “realitate de dragoste”? Oare pentru că asta şi este – doar o « poveste » ? Un lucru e sigur, începe ca o poveste ! O poveste plină de romantism, de vorbe dulci şi promisiuni frumoase.
Fiecare fată visează să-l întâlnească pe Făt-Frumos într-o zi şi chiar dacă nu-l mai aşteaptă să vină călare pe un cal alb, îl aşteaptă să vină la volanul unui Mercedes alb, dar de aşteptat tot îl aşteaptă. Şi chiar dacă el apare într-o dacie verde, ea parcă tot într-un Mercedes alb îl vede. Şi de aici încolo cât e realitate şi cât e poveste? De cele mai multe ori, realitatea o văd toţi cei din jurul lor, iar povestea, doar ei doi. Doar cei doi tineri îndragostiţi trăiesc pe un tărâm de basm (nu în blocul din betoane gri de la marginea cartierului), se plimbă de mână prin grădinile palatului (nu pe aleele prăfuite de lângă şantierul din vecini), şi îşi jură unul altuia iubire eternă (deşi el deja se gândeşte la următoarea fată, iar ea ignoră avertismentele mamei, cum că « băiatul ăsta nu-i de tine »). Da, într-adevăr, la început trăieşti o adevarată « poveste de dragoste ». Şi ce frumoasă e! Cerul e mai albastru, păsările cântă mai tare, te vezi mai frumoasă în oglindă şi viaţa e minunată.
Şi totuşi, unde se termină povestea şi unde începe realitatea? Pentru unii (cei mai norocoşi dintre noi, dar totuşi foarte puţini) aceasta nu se termină niciodată: am văzut cu toţii, duminica după-masa, plimbându-se prin parc, câte-o pereche de bătrânei simpatici, ţinându-se de mână. Da, i-am văzut cu toţii şi poate unii din noi i-am şi invidiat(eu sigur da). Pentru cei mai multi însă, povestea se termină la un moment dat, după cateva luni (caz în care îţi cauţi altă « poveste de dragoste » şi aştepţi următorul Făt-Frumos) sau dupa câţiva ani (caz în care nu mai ai ce să faci, probabil eşti deja căsătorit şi ai şi 2-3 copii).
Şi atunci ce-i de facut? Să nu mai crezi în poveştile de dragoste ? Să nu-l mai aştepţi pe Făt-Frumos ? Să te izolezi de lume ca să nu suferi mai târziu? IMPOSIBIL ! Dragii mei, sufletul omului e făcut ca să viseze, să spere tot timpul la ceva mai bun, mai frumos, mai perfect. Nu abandona speranţa, chiar dacă situaţia pare fără ieşire. Apelează la divinitate, la destin, sau doar la forţa ta interioară ca să mergi mai departe. Şi dacă te-ai trezit din « povestea ta de dragoste » după mai mulţi ani, încearcă să retrăieşti începuturile ei, când erai fericit: caută poze de-atunci, scrisori, orice care să-ţi aducă aminte de ce ai iubit persoana de lângă tine, de ce te-ai căsătorit, de ce-aţi rămas atâta timp împreună. Încearcă să găseşti în fiecare zi un lucru bun în persoana cu care trăieşti şi uită de toate celelalte lucruri care te enervează sau te rănesc. Ia-o încet, pas cu pas, şi dacă celălalt nu vrea sau nu poate sau nu ştie cum să reaprindă focul iubirii dintre voi, încearcă tu s-o faci . Pentru că dacă odată, demult, aţi putut trăi o « poveste de dragoste », înseamnă că puteţi s-o trăiţi din nou. Ieşi din « realitatea de dragoste » şi intră în « povestea de dragoste ».

Merită să faci orice sacrificiu pentru asta!

Read Full Post »

Ceea ce înţelege inima

Iad? Rai? Cine ştie să răspundă? Oare ce credeţi că îi trebuie omului ca să fie fericit? Bani, faimă, titluri, realizari? Trăim în iad şi sperăm să vedem raiul? Ne iluzionăm cu Raiul, dar, de fapt, trăim într-un iad continu?

Am sperat… şi acum, nimic.

Acum câteva zile am fost la spital la mama mea. A doua zi trebuia să o opereze. Era suspectă de cancer. A fost internată într-o rezervă a spitalului doar cu două paturi. Evident, mergând în vizită am cunoscut-o pe colega ei de salon. Era la pământ, terminată fizic, dar mai ales psihic, chiar dacă urma să aiba doar o intervenţie laparoscopică minoră. Spre surprinderea mea am observat că habar nu avea ce boala are mama mea şi de ce suferea. O interesa doar boala ei. Ea să se facă bine. În rest, nimic.

Cu toate acestea mama mea nu se plângea. Era veselă. Însă, de-abia am scos câteva cuvinte de la ea despre ceea ce avea să se întample a doua zi. Era interesată doar de noi, de viaţa noastră. Aici am înţeles că era vorba de dragoste. Nu o interesa persona ei deloc. Am plecat. Am plecat cu speranţa că mama mea nu are nimic. Că totul era doar o alarmă falsă. A doua zi asteptam un telefon. Spre surprinderea mea, pe la ora 11 mă sună mama. Imi spune că în urma analizelor amănunţite, nu s-a depistat a fi cancer şi nici nu are nevoie de operaţie. La ora 13, urmă să o trimită acasă, doar cu un regim alimentar puţin mai strict.

Dragii mei, sunt multe necazuri şi nevoi care ne înconjoară. Nu poţi dormi noaptea de gândurile tale. Şi ştim fiecare dintre noi ce gânduri ne umplu mintea. Nu va plângeţi, fiţi veseli, zâmbiţi. A dărui zâmbetul tău într-o astfel de lume este o dovadă a iubirii. Toate lucrurile făcute cu inima curată sunt gesturi de iubire. Treceţi de tot ceea ce vi se pare nedrept. Trebuie să iubiţi şi tot restul va fi uşor. Curaj, vă spun! Trăiţi speranţa. De obicei, când încep dificultăţile, oamenii reacţionează. Devin agresivi sau plini de teamă. Nu trebuie să fim agresivi, nici plini de teamă, ci trebuie să ne sporim speranţa. Noi trebuie să fim gata să murim, dar nu să murim în orice mod, ci să murim iubind.

Cineva m-a întrebat astăzi, dintre credinţă, speranţă şi iubire, care este mai mare? Evident că iubirea. Numai că nu ai cum să ajungi la ea, fără credinţă. Credinta este activă. Activează în tine energii latente, creează mediul înconjurator. Îţi deschide ochii ca să vezi ce înseamnă puterea celui de sus. Abia apoi începi să te îndragosteşti. Însă până la iubire mai sunt multe trepte de urcat. Aşadar, dragii mei, întâlnirea noastră să fie cu iubirea şi nu vom avea suferinţe în suflet.

E ceea ce înţelege inima.

Read Full Post »